Pentru ca tot m-am reindragostit de munte ( cred ca e criza varstei a doua, dar sa nu spuneti la nimeni ), impreuna cu un grup de prieteni ne-am inscris la o competitie intitulata Rodnei Sky Race, din mai multe motive. Primul ar fi ca ne place. Al doilea ar fi ca ne place tare. Al treilea, ca a fost in Maramuresul nostru drag, al patrulea ca ne place sa ne intrecem cu noi insine, al cincilea si nu ultimul este ca incercam sa ne intrecem cu noi insine fara stress si fara presiune, sa vedem cum stam cu bucuria si cu sufletul. Toate astea pus multe altele le-am redescoperit la Borsa.
Am alergat cu oameni tare faini, fiecare in felul lui aducandu-si contributia la emotia finala si la descatusarea din momentul in care medaliile de finisher au poposit la gaturile noastre.
Am fi vrut sa dormim in cort, sa facem o excursie in deplina comuniune cu natura, dar Bunul Dumnezeu a vrut altceva. Frig, ploaie, noroi, prognoza meteo neprietenoasa, mai ales pentru cei neobisnuiti cu cararile de munte. Am ales cazare la pensiunile din zona si nu am gresit cu nimic. Preturi decente si gazde primitoare. Vineri spre seara, in jurul orei 18.30 am plecat spre Borsa, asta dupa ce Felix a terminat sedintele iar Mihaela si-a pornit masina din parcare .Drumul frumos, destins, amuzant. Am ras de orice si de oricine. Am barfit si am vorbit serios. O scurta oprire la Manastirea Barsana, o rugaciune, o multumire, urmatoarea oprire fiind Borsa. Ne-am cazat fiecare la pensiunea lui( multumesc Tibi Mihali pentru rezervarea facuta ), am fi vrut sa mancam ceva, era totul inchis, noroc cu fetele care au avut in ruscac de toate. De la conserve de peste pana la bere cu ghimbir.
Planuri pentru a doua zi, asta pentru ca vestile venite de pe munte nu erau imbucuratoare. fiind preconizate temperaturi resimtite chiar de -1 grad celsius, ceea ce nu era ok. Plecasem din Baia Mare de la temperaturi caniculare si am ajuns la munte, unde cu vremea nu e de glumit. Mers la somn, uitat la meci ca baietii, scrasnit din dinti noaptea si trezirea la ora 06.30 min. Ploua infernal, asa cum doar la munte se poate. In rafale, cu vant vertical. Il trezesc pe Felix, cu ochii lipiti de somn si desculti, iesim pe balcon...zgribuliti ne intrebam daca alergam sau nu... Iesim pe hol, facem o cafea, vorbim si ne imbracam, facem rucsacurile cu cele necesare. fie ce o fi, alergam. Ne prezentam la start, luam kit-urile, ne ajustam echipamentul si...Start.
Ploua marunt, temperatura in jur de 15 grade, inceputul cursei parea ok. Dupa aproximativ 2 km si ceva incepe urcarea propriu zisa. Doamneeee, ce urcare. Ajunsesem la un moment dat sa intind mana sa bat la portile raiului. Nu stiu sa descriu in cuvinte ce am simtit. Un verde crud, natura incredibila, alergam printre nori... rododendronii infoliti, bradutii misosind a crud...Stiu sigur ca de sus, Dumnezeu zambea. A fost...de nedescris.
Chiar pe coasta, inca mai este zapada. Incredibil. Alergam in maneca scurta, ploua, luna iulie, pe jos, zapada. Si acum mi se face piele de gaina si nu din cauza frigului ...
Cat de frumoasa poata sa fie natura, cate contraste in cateva sute de metri si cat de multe trairi poti sa ai. Am alergat zambind si ma gandeam la un moment dat ca sunt intr o poveste.
Ploua infernal si eu alergam prin mansardele cerului. Multumesc.
A fost o diferenta de nivel 1130m. Superb. Nu m-am oprit nici macar sa beau apa. Voiam sa fiu ce nu am fost.
Coborarea...Dumnezeiasca. prin iarba, noroi, pietre, ploaie, nori, flori, paraiase cu apa involburata si curata precum lacrima divina. O ceata densa la un moment dat, nu mai vedeam marcajele.. Noroc cu voluntarii care au fost fabulosi. Au stat nemiscati acolo, in frig si ploaie, zambind in incercand sa ajute si sa incurajeze. Ma inclin in fata lor si le multumesc.
Ultima coborare..partia de ski, sub teleferic. Abruptaaaaaaaaaaaaa :)))). Am alunecat la un moment dat, mi am izbit cele doua buci din dotare de iarba cruda si uda, am simtit brusc crampe la gambe. Nu stiu cum sa va spun, niste dureri de mi-l si imaginam pe Dan Mezok cand cade la Snowboard si bombane intruna :) Am zis in sinea mea, gata...nu mai pot. Atat a fost sa fie. M-am ridicat cu greu in picioare, si mi-am impus sa fac tot ce pot sa termin cursa. Era prea frumos totul, nu puteam sa renunt.
Atunci cand crezi ca nu mai poti, tot mai poti putin. Un picior in fata celuilalt..incet. Mi-am revenit si am terminat cursa. Eram ud, ploat , plin de iarba si noroi. Pe fata nu mai tin minte ce aveam, picuri de ploaie sau lacrimi.
La finish ne-am intalnit cu totii. Emilia bucuroasa , fericita, ci gura pana lal urechi.A terminat cursa a 5-a la categorie ( yuhuuuuuu), Felix a ajuns zambind, impacat si satisfacut, Miha...amestec de bucurie, eliberare si adrenalina. Dragilor, am alergat cu cei mai buni oameni din lume si pentru asta va multumesc.
Dusul de dupa a fost o binecuvantare, icrele si painea de la Pastravaria Mara ne-au lasat fara cuvinte, iar baia de acasa si odihna de dupa....miraculoase.
