Atunci cand bati la portile raiului...

 Rar mi-a fost dat sa imi fie atat de greu intr-o cursa de alergat pe munte. Rodnei Ski Race de anul acesta mi-a intins corzile sufletului la maxim. Despre durerile fizice nu mai spun nimic, nu cred ca are rost 😅

Am plecat in dimineata concursului  din Moisei inspre Borsa Complex, la telegondola, acolo unde a avut loc startul si finish-ul cursei. Ploua infernal si noi cautam adapost. O mansarda, o parcare, orice. Am ridicat kit-ul si impreuna cu Ramona am baut a cafea incredibila la Alex. Un om fain si plin de har, dedicat si foarte modest. Multumesc pentru cafea si prietenie. Daca treceti prin Borsa, beti o cafea la Butoaie. Veti fi placut surprinsi, promit. 

Dupa ploaie a iesit soarele, un fel de arsita in munte. Umezeala mare si caldura. O combinatie fatala, cel putin pentru mine. 

Vine ora 10.00, luam startul. Incetuc, impreuna cu Sorin Apostol alergam la deal. Primii 3 km perfecti, panta usoara, incalzirea perfecta. Incepe padurea si totodata chinul. Nu stiu altii cum au fost, dar pe mine caldura si umiditatea m-au ucis. Am avut in primii 8 km o diferenta de nivel de 1325 m. Ca niciodata, am asteptat punctele de hidratare asa cum un copila il asteapta pe Mos Nicolae. La un moment dat vad o aglomerare de oameni, agitatie si in jur de km 7 primul punct de control. Acolo, prietenul meu drag Tomi Cservenszki care tine mortis sa imi spuna ca sunt cam lenes de cand dorm prin Moisei. Am zambit, chiar aveam nevoie de o vorba buna si de un litru de apa 😆

O iau din nou la deal. Incepe chinul. Urcare grea, șerpuită printre urzici, molizi, afini si rododendroni. Imagini incredibile, cald si privelisti minunate. Pacat ca din cauza transpiratiei care imi intra in ochi, nu am putut vedea mare lucru.

La un moment dat, imi ridic privirea catre cer. Sa cer ajutor sau sa vad cat mai am de urcat. Ma ingrozesc si pentru prima data incep sa ma gandesc ca nu voi putea termina cursa. Picioarele nu mă mai asculta, mintea imi joaca feste. Transpir tare, vreau apa, vreau umbra, vreau odihna si poate un dus rece. Ma trezesc la realitate si ma gandesc la faptul ca atunci cand nu mai poti, tot mai poti putin. 

Dupa multe dureri, aproape ajung in varf. Mi se bloceaza muschii cvadriceps si nu mai pot face niciun pas. Raman oarecum blocat in panta. Mai aveam 10 metrii pana in varf. Nu mai puteam. Nu mai stiam ce sa fac. Am strans din dinti, mi-am ridicat ochii catre cer, am impins din picioare si am reusit. Mi-au dat lacrimile, nu credeam ca mai pot. Gandul abandonului nu imi dadea pace. 

I am scris Ramonei, i am spus ca sunt bine dar ca am sa ajung mai tarziu...Nu voiam sa isi faca mai mule probleme pentru mine. Incet incet am inceput coborarea. La inceput lina, usoara, relaxanta cumva dupa urcarea grea. Am inceput sa imi simt picioarele, sa le pot coordona. Ce bucurie...

 In fata mea, la un momet dat, cade o domnisoara. Ma opresc, o intreb daca e ok, a calcat gresit si glezna ei o luase razna. O durere cumplita. Ii spun sa nu se opreasca, sa se ridice si incet sa incerce sa ajunga la primul punct de ajutor. O iau la vale, incet, ajung la punct de hidratare, le spun voluntarilor ca au un ranit pe traseu. Beau din nou multa apa si ridic privirea. Mai aveam de urcat un delut, vreo 50 de m. Mi se blocheaza picioarele, simt ca refuza efectiv sa mai urce un singur metru. Cumva, reusesc sa urc. Rasuflu usurat. Am ami trecut un hop. Ultimul punct de hidratare , beau apa ca si camila, umplu bidonul, mananc pepene roșu si o iau la vale. Daca urcarea mi S-a parut un calvar, coborarea brusca mi-a stors si ultima vlaga de energie. O coborare abrupta, tehnica, grea, multe pietre, intortocheata, nemiloasa. Imi rupe picioarele, nu mi le mai simt. 

Ma intalnesc cu un prieten, Roland Brezoczki. Nu mai putea nici el. Zambim, ne incurajam reciproc si decidem sa incercam sa terminam cursa impreuna. Pe o coborare , cârcel. Ma opresc, Roli imi da un bat si incerc sa cobor, reusesc sa ajung la vale, ii multumesc, si ca doi pensionari alergam usurel inspre finish. Ajungem, trecem linia de sosire impreuna. Gata calvarul. Imi primesc medalia, o pun la gatul Ramonei, fara ea nu cred ca reuseam. Mental,  a fost sustinerea mea. Puterea mea. Sarutmana, multumesc.

 

Concluzie. Cursa incredibil de grea.. Am stat mult de vorba cu mine. M-am echilibrat si mi-am inteles limitele. Varsta si conditia fizica. Mentalul. Bucuriile si tristetile. Si am inteles un lucru. 

Atunci cand nu mai poti, tot mai poti putin.

Felicitari organizatorilor, participantilor si mai ales castigatorilor. Jos palaria.

PS. 

Cand am reusit sa ajung aici, am ridicat ochii catre cer. Am inteles ca am fost aproape sa bat la portile raiului. Am avut o stare de liniste si o bucurie. Reusisem sa urc....

Daca am putut eu, sigur poti si tu....

Transylvania Legends - Tasuleasa Social. Semimaraton

 Hellou,

Inca de cand m-am apucat de alergat usor pe carari de munte, mi-am dorit sa alerg pe Via Transilvanica, un proiect al lui Tibi Useriu. Voiam sa calc iarba, sa simt linistea si sa ma bucur de peisajul incredibil al zonei din Bistrita Nasaud. Am oarecum amintiri interesante din aceasta zona, deoarece militar fiind , am avut bucuria sa gusr iarba, zapada si noroiul Bistritei.

Anul 2021 mi-a interzis oarecum accesul la acest concurs, asa ca acum nu am mai ratat ocazia, iar impreuna cu Sorin Apostol, un mare iubitor de munte, am facut pasii necesari pentru participare. 

Ne-am inscris, ne-am facut planuri, antrenamente ( Sorin, nu rade ), si cu 2 zile inainte de competitie am plecat la drum. Prima noapte am dormit la Casuta lu Liviu din Borsa, un loc fabulos, cu o priveliste de nedescris.ultumesc frumos Tibi Mihali pentru cina delicioasa si pentru prietenie.

A doua zi, la drum spre Vatra Dornei, unde aveam rezervata cazare, asta dupa ce in urma cu o zi am fost anuntat ca rezervarea facuta in apropiere de zona de start a fost anulata fara motiv. Inca mai astept plata retur de la Booking. La Vatra dornei totul frumos si cu mult bun simt. Oras frumos, cazare deosebita, pret super decent. Recomand cu drag Pensiunea Dana. Mai ales ca acum au si curte nou nouta :)

Daca eram prin zona, nu am ratat o vizita in inima Bucovinei, la Sfanta Manastire Voronet. Loc deodebit, plin de istorie si Dumnezeire.

 

Seara un somn bun, dimineata de concurs un dus, mic dejun ( paine prajita, unt, miere, banana, cafea ), o alta cafea la oras, apoi in masinii spre Lunca Ilvei, loc de start. Cu aceasta ocazie am aflat cu tristete ca GPS-ul mai greseste si el, ca e om. Dupa ce am intrat pe toate ulitele posibile si drumuri forestiere, am ajuns la ora 11.29.30  in zona de start, iar 30 de secunde mai tarziu, alergam. Nu tu incalzire, nu tu relax, nimic. din masina, direct in adisasi. Interesanta treaba. 

Un prim km pe asfalt, apoi direct urcare de 1000 si ceva de m, greu la deal, panta mare,boul batran . Am intrat in ritm, peisajul a fost FABULOS, picioarele m-au ascultat de minune, plamanii la fel. 

Finisul a fost frumos, la baza Tasuleasa Social, primiri cu aplauze si cu tot ceea ce a fost necear pentru recuperare. Zona de dus, masa, hidratare, atmosfera. 

Mi-a placut mult de tot, vreau si la anul daca ma ajuta picioarele si kilogramele. Merita. Organizare buna, oameni frumosi, profesionisti si cu mult bun simt. Felicitari tuturor !

Am alergat din nou in echipament Hummel, oferit de Merasport, singurul distribuitor oficial din Romania. Multumesc frumos Razvan Pop. Apreciez tare mult ajutorul tau.

 

Peisaje de pe dealurile Moiseiului

 Hellou,

Pentru ca imi place nespus de mult sa haladuiesc pe carari de munte, am facut impreuna cu prietenul meu Denis, o calatorie spre Cascada Magura din Moisei. Nu as vrea sa spun in cuvinte foarte multe pentru ca las imaginile sa vorbeasca.  In zare se vede Pietrosul Rodnei, iar daca priviti atent, in cateva poze veti descoperi si Manastirea Moisei.

E un traseu inclus in Drumul Maramuresului, iar daca vreti liniste, bucurie, suflet plin si zambet in ochi, va invit pe caraile muntilor. In Maramures, avem har Domnului trasee miraculoase. Vointa sa avem.