radio-partea I

Radioul mi-a marcat viata. De mic. Pe vremea raposatului, stateam ore in sir si ascultam radioul, era una dintre putinele satisfactii audio pe care le aveam in epoca respectiva cand sursele de muzica erau extrem de reduse si cand posibilitatea achizitionarii sculelor de redat muzica semiprofesionale nu erau la indemana oricui. Nu fac parte dintre pamantenii cu o copilarie fericita si lipsita de griji, asa ca radioul era una din distractiile la care puteam avea acces destul de usor. Gandind acum, radio Romania nu era unul comercial, iar muzica oferita era de cele mai multe ori de buna calitate, asta daca stiai cand sa asculti si sa cerni prin sita odelor inchinate familiei Ceausescu.

Dupa armata, intr-o seara fiind sub o masina (eram ajutor mecanic auto), ascultam radio Cinemar-post local, si ce imi aud urechile: se fac angajari.

Era luna Noiembrie (un November Rain clasic). Anuntul era destul de lapidar, se cautau oameni cu cultura muzicala, generala, cu voce si cu stapanire de sine. Evident am mers la interviu, la hotelul Mara. Am ajuns la ora 16, am intrat la ora 20.45. Da da, eram foarte multi, si cei de la radio aveau nevoie de 2 oameni. La interviu am fost 63, imi amintesc perfect. Speranta a fost mica, evident, imi imaginam ca sunt oameni cu mult mai buni decat mine la vremea respectiva, dar surpriza a fost colosala in momentul in care, in dimineata urmatoare am fost sunat pe telefonul fix (evident pe vremea respectiva nefiind telefoane mobile) si chemat pana la studio. Ramasesem 4, din care urma sa se se aleaga cei 2 care sa ramana in redactie.

Marturisec, habar nu aveam ce inseamna radio. Cand am vazut pentru prima data un mixer, m-am socat. Era imens (rusesc) si avea un milion de butoane ,colegii mei care si-l amintesc cred ca zambesc si acum. Trebuia sa ne prezentam a doua zi la ora 05.00 la studio sa asistam la un matinal ce dura pana la ora 10, sa intelegem si noi ce inseamna un program radio. De serviciu era Catalin Vischi, director de programe la acea data. M-am prezentat, am stat pe scaun si ma gandeam cum poate un om vorbi atat. Catalin venise cu un dosar de coli ministeriale scrise de mana (v-am spus ca pe vremea respectiva nu exista calculator si imprimanta?), cu o geanta de casete audio gata pozitionate si cu o pofta nebuna de "direct". Cand a terminat matinalul era stors, citise toate foile si mai improvizase inca pe atatea si eu ma gandeam ca e imposibil sa scrii si sa gasesti atata informatie de la o zi la alta. Era imposibil, dar Vischi facea asta cu atata nonsalanta incat noi, ucenicii,parea niste pitici. Nu paream, chiar eram

In fine, la prima interventie, am citit exact ce scria pe foaia mea, nimic mai mult, cred ca nici nu respiram. Transpirat mort, puls nebunesc, urechile imi explodau si nu imi recunosteam vocea. Am lucrat 6(sase)luni fara salar, eram in probe, dupa care am reusit sa ma angajez. Eram oficial, om de radio.  Fabulos!Mirajul radioului m-a fermecat. Eram o voce in spatele unui microfon, nimeni nu stia cum aratam in realitate, fiecare ascultator isi  putea inchipui orice.

De asta iubesc radioul, pentru misterul si profunzimea lui. Pentru intimitatea si marinimia lui. Pentru efervescenta si melancolia lui. Pentru ca poate fi un prieten. Pentru ca ESTE un prieten. Si pentru ca m-a desavarsit ca om. Am avut norocul sa am niste colegi extraordinari, care m-au scos din mediul cartierului in care traisem. Vorbeam despre carti, ascultam muzica buna, beam vin, mergeam la teatru, faceam teatru radiofonic,(Claudia iti amintesti?),eram la curent cu tot, ce mai, eram fericit, simteam ca imi gasisem locul.

Stateam toti cei din animatie in jur de 15 ore pe zi la serviciu, incercand sa gasim un format, sa facem un jingle, sa nastem emisiuni, sa fim buni. Si eram. Foarte buni! Cei mai buni. Era o perioada in care incercam sa ghicim cum se face radio, citeam reclamele de pe foi si avean 3 cd-uri. Atat. In rest...casete si o vointa nebuna sa fim fenomenali.
-noi eram RADIO CINEMAR-71,84 FM(banda est)-Un prieten, poate singurul.